Cât e ceasul... în general (21.) – sau adevăratul jurnal al festivalului

film în teatru, cu Andrei Şerban şi Ingmar Bergman

6 decembrie, 20.00, Teatrul Maghiar de Stat

Strigăte şi şoapte l-am considerat un film despre moarte, golire emoţională şi durere. Strigăte şi şoapte este un spectacol despre filmul lui Ingmar Bergman. Inevitabil, spectacolul devine un eseu despre actor, personaj, regizor şi arta reprezentării cu ajutorul cărnii umane (atât teatrale cât şi cinematografice).

Spectacolul regizat de Andrei Şerban începe încă înainte de a intra în sală sau de a vedea actorii. Foaierul este tapetat în roşu, lumina diferită faţă de alte ocazii, şi încet, din public iese Zsolt Bogdán, persoana; care e de fapt actorul; care e de fapt un personaj: e Ingmar Bergman.

Intuim că spectacolul nu este o adaptare a filmului. După scurta introducere, trecem de perdeaua de fum din sala de spectacol, ne găsim locul, şi după ce se împrăştie fumul, ne dăm seama că suntem de fapt (prin convenţie) pe platourile de filmare.

Actorii dau dovadă de adevărat talent prin felul în care în câteva fracţiuni de secundă din personaje devin personaj în personaj. Rolul (deşi mai corect ar fi fost rolurile) lui Zsolt Bogdán este cel mai solicitant, acesta reuşind să impresioneze şi să farmece.

Extrem de plăcută mi s-a părut şi trecerea dintre scene, cursivă şi naturală (spre deosebire de montajul de film).

Spectacolul este jucat pe nivele diferite, vorbind atât des-pre film în sine, cât şi despre realizarea filmului, rezul-tatul fiind unul de calitate.

orosRafael