Cât e ceasul... în general (24.) – sau adevăratul jurnal al festivalului

„şi toţi oamenii sunt simpli actori”

7 decembrie, Ora 20:00 (20:30...)

Nu a fost Cum vă place, dar v-ar fi plăcut. Nici pomeneală de Visul unei nopţi de vară, că doar e iarnă, dar pornind de la textul lui Shakespeare, Pyramus & Thisbe 4 you, spectacolul de la Teatrul „Odeon”, este o minunată comedie ce porneşte de la scena de teatru în teatru din comedia sus amintită. Prezentată şi re-prezentată în patru chei diferite, cu personaje extrem de amuzante, scena parodiază diferite tipuri de interpretare actoricească şi de concepţii regizorale din peisajul teatral românesc.

Prima şi a treia parte a spectacolului au fost, pentru mine, cele mai amuzante, în primul rând pentru că umorul lor, chiar dacă nu era unul subtil, venea atât de natural şi de dezgheţat, încât nu puteam să nu mă las pradă râsului. Sunt ferm convins că ar fi descreţit orice frunte încruntată.

Prima scenă este jucată de către femei, în faţa unui cuplu gay. Da, iniţial şi mie mi se părea gratuită încercarea, dar contextul nu este aici atât de important, cât ceea ce se petrece „aici şi acum”. Cea de-a treia scenă consider că a primit cel mai bun feedback din partea unui public, din toate reprezentaţiile pe care le-a avut spectacolul. Motivul: Pavel Bartoş joacă rolul lui Fundulea / Fenék, un maghiar plin de energie şi de umor, iar restul personajelor au vocabularul, vestimentaţia şi felul de a fi extrem de bine definit din punct de vedere etnic.

Partea a doua mi s-a părut puţin mai greu de înţeles, mai ales pentru oamenii care nu sunt familiarizaţi cu tendinţele din lumea teatrului, deoarece era un comentariu la adresa tipului de spectacole lipsite de calitate dar cu pretenţii.

Ultima scenă însă a fost una din cele mai şocante, rolurile fiind jucate de către maşiniştii teatrului Odeon. În mod evident, e extrem de comică, dar încet, zâmbetul piere, mai ales dacă te gândeşti că aşa gândise Shakespeare scena: nişte meşteşugari vor juca un spectacol de teatru. 

Regizorul Alexandru Dabija reuşeşte prin acest spectacol să se adreseze pe straturi publicului: unora le gâdilă simţurile pentru a-i face să se amuze, pe când pentru alţii trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte lumea teatrului românesc. S-a ajuns într-o asemenea stare (ca tendinţă generală) lipsită de calitate, încât e nevoie să coborâm înapoi între oameni.

rafaelOros