Cât e ceasul... în general (25.) – sau adevăratul jurnal al festivalului

incursiune în creaţia lui Josef Nadj

8 decembrie, 12.00, Casa Tranzit

Am ajuns la Casa Tranzit pe la ora 11, aşteptând întâlnirea cu creatorii spectacolului „Pyramus & Thisbe 4 You”. Din nefericire, aceştia au avut plecarea spre capitală la ora 10 şi nu am mai apucat să discutăm cu ei.

După o cafea şi scurte discuţii legate de dificultatea cu care s-a putut intra la Woyzeck-ul lui Josef Nadj, ora amiezii ne-a adus la masa discuţiilor cu reputatul coregraf.

Ceea ce m-a surprins încă din prima clipă la el este simplitatea cu care se înfăţişează, felul lui calm de a vorbi şi seninătatea sa. La masa discuţiilor se aflau alături de el András Visky şi Gábor Tompa.

S-a discutat despre felul în care în ciuda notelor de umor din spectacol, Büchner era omniprezent prin semnele de depersonalizare şi umilinţă, iar acest spectacol care torturează omul este considerat o capodoperă a ultimilor cincisprezece ani. Prima variantă a spectacolului, în 1993, a fost elaborată în patru sau cinci zile la Paris, fiind gândită ca un performance pentru vernisajul unei expoziţii foto. Trupa, având un trecut în teatru, a acceptat propunerea de a juca un Woyzeck, iar viziunea regizorală a pornit de la o imagine care îl bântuia pe Nadj: două marionete la o masă de tablă, masă pe care scrie SUPĂ. Nu a existat nici o intenţie de a folosi cuvintele textului, singurul mod în care acesta a fost folosit fiind cel de a extrage anumite paragrafe spre a fi folosite ulterior drept schelet al spectacolului. Acţiunea propriu-zisă din performance reprezintă de fapt un spectacol cu marionete, văzut de fetiţa lui Marie la târg.

S-a justificat folosirea lutului, nu doar ca imagine a omului creat ci şi prin ideea lui Büchner de a asemăna omul cu firul de praf. Spectacolul a mai avut la bază şi alte mitologii personale, printre care cea a unui prieten frizer din viaţa lui Nadj, dar şi primele şi singurele replici pe care le-a rostit în foarte scurta sa carieră de actor, şi care se repetă în majoritatea spectacolelor sale: „Cine eşti tu? Cum te numeşti?”

Povestind despre felul în care vede el lucrurile, felul în care lucrează la spectacole, decor, mişcare, felul în care a folosit muzica, Josef Nadj mărturisea că interesul său nu e de a încerca să explice imaginile pe care le creează, fie că e vorba de momentul în care lucrează sau atunci când se joacă, el este interesat dacă funcţionează sau nu.

Performance-urile sale propun o întoarcere la genul de spectacole caracterizate prin trăirea colectivă a unei comunităţi, fiind adevărate partituri pentru mişcare, muzică şi imagine.

orosRafael