Cât e ceasul... în general (29.) – sau adevăratul jurnal al festivalului

despre singurătate

Vineri, 10 decembrie, ora 17.00

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în colaboare cu Fundaţia Casa Tranzit, a prezentat în cadrul festivalului producţia Jurnalul unui nebun, în regia lui Tom Dugdale, bazată pe nuvela lui N. V. Gogol, Însemnările unui nebun.

Un spectacol aparent simplu, dar care relevă pe parcurs un regizor care a operat o fină lectură a textului gogolian şi un joc actoricesc foarte bun.

Decorul e voit sărăcăcios – o masă, un scaun, un tablou discret pe perete, un fotoliu ponosit şi un pian – şi oferă cadrul propice pentru o poveste care se construieşte mai întâi în acord, apoi împotriva acestui spaţiu, acestei lumi exterioare. Poprişcin, interpretat de actorul Gábor Viola, este un umil funcţionar, un om singur care simte doar că viaţa ar trebui să fie altfel. În singurătatea banalei sale locuinţe, el ţine un jurnal al întâmplărilor zilnice care va ajunge, inconştient, să anuleze graniţele dintre realitate şi imaginar şi să cadă în patologie. Spectacolul lui Tom Dugdale nu spune povestea unui nebun, ci sondează mai degrabă cauzele unei înnebuniri. Din acest motiv, accentele nu cad pe manifestările tulburării psihice, ci mai degrabă pe ce le-a produs. 

Poprişcin, aşa cum l-a conceput Gábor Viola, este un personaj simpatic, atent, cu simţul umorului şi căruia îi place să cânte la pian. Asemeni tuturor oamenilor, el îşi doreşte ca cineva să-i recunoască meritele, să-l iubească, să-i stea alături. Treptat, însemnările sale părăsesc spaţiul şi timpul, se despart de realitate şi se cufundă în fabulaţie. Mintea sa o va plămădi pe Sophie (Melinda Kántor) pentru a suplini nevoia de celălalt şi îi va oferi „tronul Spaniei” ca o răsplată pentru calităţile sale. Departe de a fi un învins, personajul reuşeşte să evadeze din realitatea claustrantă şi să-şi creeze o nouă identitate. Scena finală, a deschiderii ferestrei, sugerează  sau/şi posibila sinucidere a insului bolnav, sau/şi fuga definitivă din realitate a personajului imaginar.

Propunerea regizorală funcţionează foarte bine, iar spectatorul nu rămâne observatorul detaşat al unei manifestări de demenţă, ci devine martorul apropiat al unei evadări într-o altă lume posibilă.

wohlEugen