Cât e ceasul... în general (4.) - sau adevăratul jurnal al festivalului


Leonce şi Lena, imposibila iubire idilică

 2 decembrie, ora 19.00

Jurnalistul de serviciu nu are altă soluţie decât să devină serios. O zi care a început cu o nostalgică revedere a spectacolelor lui Tadeusz Kantor, se încheie în cheia comic-amară a spectacolului Leonce şi Lena de Georg Büchner, în regia lui Tompa Gábor – care a avut premiera în această seară. 


Spectacolul propune o redescoperire prin spectrul absurdului a universului comediei lui Büchner. Într-un decor care sugerează un spaţiu „între lumi” (Carmencita Brojboiu), cu obiecte aristocratice de mobilier plasate în contrast cu o încăpere cu pereţii scorojiţi şi cu geamurile sparte, sugestie a unei lumi pe cale de dispariţie, cele două personaje centrale, Leonce de Popo (Balázs Bodolai) şi Lena de Pipi (Enikő Györgyjakab) îşi trăiesc povestea de dragoste dar, egoişti şi autosuficienţi, refuză să vadă disoluţia lumii în care se află. Spectacolul este construit pe ideea de „lume în lume”, de „teatru în teatru”, în care idila celor doi va ajunge să reprezinte doar o scenă nesemnificativă. Avem pe de-o parte o lume vizibil caricaturizată, a prefăcătoriei, a falsului, în care personajele (consilierii, Predicatorul, Învăţătorul etc.) se mişcă şi vorbesc asemeni unor marionete groteşti care recită iar şi iar aceeaşi partitură pentru a întreţine iluzia de control a unui rege caricatural (Loránd Váta), iar pe de alta, subtil sugerată de decrepitudinea cadrului general, ni se conturează o altfel de lume, un altfel de theatrum mundi, încă nedefinit complet, dar care ameninţă să dărâme din temelii iluzoria realitate în care trăiesc aceste personaje. Reprezentanţii acestei lumi sunt Valerio (Gábor Viola) şi Guvernanta (Varga Csilla), adjuvanţi abili, care vor profita de pe urma incapacităţii stăpânilor lor de a vedea şi de a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor. Dintre ruine, dar perfect conştienţi de acestea, Valerio şi Guvernanta orchestrează  cu cinism scenariul „iubirii idilice” dintre Leonce şi Lena care devine o banală dramoletă jucată într-un teatru de păpuşi. 


Alternând registrul comic, burlesc cu gravitatea tonului dinspre final, când, simbolic, marionetele sunt părăsite de un invizibil păpuşar, spectacolul lui Tompa Gábor scoate cu succes în evidenţă luciditatea cu care Büchner a anticipat „ieşirea din ţâţâni” a lumii şi depersonalizarea individului, radiografiate mai târziu de literatura absurdului.

            wohlEugen

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése