Cât e ceasul... în general (6.) - sau adevăratul jurnal al festivalului

dezalcoolizare la teatru

3 decembrie, ora 17 şi 22,
Teatrul Maghiar de Stat, Sala Noua Studio

Cu preconcepţia că lumea unde urma să mă cufund e una plină de vapori ce ameţesc şi plină de nonsensuri, spectacolul Alcoolicii de András Visky şi regizat de Gábor Tompa a fost pentru mine o surpriză plăcută, ieşind la final, într-adevăr, ameţit şi cu un sentiment apropiat de cel al katharsisului. Un microgrup ce e familiarizat cu lumea teatrului şi cu lumea unei vieţi culturale, oameni care au credinţă sau care şi-au pierdut credinţa, personaje cu viaţa distrusă de cursul unui şir de evenimente marcante, toate acestea sunt întruchipate de personajul Eva (nume ce ne spune de ispita ce a sfârşit prin a aduce păcatul în lume) o fiinţă chinuită de felul în care şi-a construit şi i-a fost construită viaţa. Imola Kézdi interpretează în mod extrem de puternic şi convingător drama acestui personaj, susţinând spectacolul cap-coadă. Restul personajelor primesc de asemenea carne fragedă, rolul lor fiind de a orchestra ceea ce ne transmite personajul principal. Din punct de vedere vizual, scena este încărcată, acţiunea fiind plasată într-un spaţiu unde se adună tot felul de lucruri, gunoaie sau nu, un spaţiu ce coboară fiinţa umană în mizerie. Dincolo de toată mocirla unei asemenea lumi, există speranţă chiar şi pentru Eva atunci când lumea îşi doreşte să o scoată din nefericirea ei.
Dincolo de barierele lingvistice, începutul spectacolului a fost mai greoi, dar pe parcurs publicul nu poate decât să intre în această lume, şi prin stârnirea milei – chiar dacă pe parcurs există şi râsete – să ia cunoştinţă de oameni care îşi trăiesc viaţa ca o dramă, acolo, în viaţa reală (textul pornind de la un caz real).
În drum spre casă am văzut un om care se clătina pe picioare, probabil în drum spre un adăpost, dar nu îl mai priveam pe acel personal cum îl priveam înainte. Sau poate era un personaj. 
orosRafael

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése