Cât e ceasul... în general (7.) - sau adevăratul jurnal al festivalului

sfârşit de partidă jucată de umanitate

3 decembrie, ora 20.00,
Teatrul Maghiar de Stat Cluj


Pentru vizionarea spectacolului „Sfârşit de partidă”, rămân dator vândut colegului meu, mai ales că era vorba de o alegere iniţială diferită. Având în minte spectacolul „Pacea perpetuă”, de acum doi ani, am ales să merg la spectacolul companiei teatrale spaniole cu oarecare aşteptări.
Renumitul regizor polonez Krystian Lupa a propus spectatorilor un „Sfârsit de partidă” oarecum controversat. Abordarea acestuia asupra textului a plasat acţiunea într-un spaţiu unde refugiul nu era o alternativă ci era efectiv o chestiune de supravieţuire.
„Buncărul”, ca refugiu din calea unei conflagraţii este încadrat, din punct de vedere scenic, de o bandă de un roşu putenic. Acţiunea, dincolo de acest cadru atemporal, acordă, atât pentru regizor cât şi pentru public prin mesajul pe care îl transmite, noi valenţe textului Beckettian.
Clov (interpretat de Susi Sánchez) este un personaj ce la final descoperim că este femeie. Acest lucru, controversat de anumiţi apărători ai lui Beckett, este considerat drept o speranţă în lumea confruntată de atâtea probleme, dar în acelaşi timp poate fi citit şi ca un comentariu la adresa relaţiei stăpân-sclav dintre Hamm şi Clov.
Personajele, fiecare în particular, suferă de anumite afecţiuni fizice, afecţiuni ce se traduc în suferinţa umanităţii (fie ea trupească sau spirituală). Un lucru ce merită menţionat este plasarea părinţilor, în acest spaţiu care ne dă impresia de morgă, în sertare ce sunt deschise numai atunci când progenitura consideră că e nevoie. Faptul în sine ne duce cu gândul nu numai la efemeritatea noastră, ca persoane care sunt în viaţă, dar în acelaşi timp, ura lui Hamm (şi implicit a celor pe care îi reprezintă) este atât de puternică încât ucide, în mod figurat, ceea ce încă e viu.
Spectacolul în sine se adresează spectatorilor prin acţiunea ce se desfăşoară pe scenă, dar există şi anumite momente în care adresarea este atât de directă încât nu putem rămâne indiferenţi.




4 decembrie 2010, ora 11.00,
Casa Tranzit

La dezbatere, actorii mărturiseau că timpul acordat repetiţiilor a fost destul de scurt, datorită lui Krystian Lupa, care a acordat mult timp textului, a ceea ce se află dincolo de text şi traducerii acestuia, dar în acelaşi timp, munca la acest spectacol a fost una plăcută pentru ei, iar căutarea personajelor a fost o provocare. În acelaşi timp, George Banu amintea de o montare a aceluiaşi text care a fost o încercare de a face spectaculos un text atât de frumos şi bogat, dar care a sfârşit în a trata textul ca pe o prostituată, gest condamnabil. Textele lui Beckett rămân ca pietre de hotar în teatru.  

orosRafael


Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése